Primul Război Mondial​​​​

Anul 1915 a fost anul în care nicio tabără nu a reușit să desfășoare ofensive decisive. Nu se mai efectuau atacuri și deplasare, ci se mențineau pozițiile. Războiul capătă o nouă formă. Planurile strategice au fost paralizate. Un stat care recurgea la organizarea unei poziții defensive și amplasarea unor obstacole, ca rețeaua de sârmă ghimpată, putea face față unui inamic invadator, nevoit să se apere împotriva focurilor de mitraliere săpând tranșee și adăposturi. Crearea unui front defensiv continuu a devenit o preocupare permanentă. Frontul era rapid dotat. Era constituit din două linii de poziții paralele, separate de un spațiu ce varia între 3–4 km, devenind „un pământ al nimănui”. Sistemul defensiv era întărit prin puncte de rezistență ale căror apărători acționau trăgând cu mitraliere din flancuri asupra infanteriei inamice dacă își consolida o prima poziție.

 

Ofensiva era din ce în ce mai dificilă de efectuat. Pentru un asalt de succes, infanteria trebuia să facă o breșă sau să deschisă rețeaua se sârmă ghimpată pentru a-i asigura trecerea, atunci când armele inamice erau neutralizate, sau când soldații, înghesuiți, nu aveau timpul necesar să-și părăsească adăpostul. Artileria a fost cea care efectua pregătirea atacului. Progresele fortificațiilor au suspus adăposturile la proba obuzelor ușoare.Tirul artileriei de campanie nu era adaptat pentru distrugerea rețelei de sârmă sau a tranșeelor. Erau necesare dezvoltarea artileriei grele și crearea unei artilerii de tranșee care să utilizeze dispozitive cu tir curbat. Armamentul infanteriei nu era adaptat noilor condiții de lupta. Grenadă de mâna era o armă indispensabilă pentru atacarea inamicului adăpostit în tranșee, aflat la mică distanță. Aviația, care în 1914 nu avea decât misiuni de explorare și recunoaștere, trebuia să fotografieze pozițiile adverse, să contribuie la reglarea tirurilor artileriei, să survoleze spatele frontului inamic, să ofere indicii privind pregătirea unei ofensive, să bombardeze depozitele de material și de muniții, convoaiele de aprovizionare și să apere trupele când făceau manevre de zi. Pentru o operațiune ofensivă de succes, era necesar progresul militar și tehnologic.

 

Astfel, pe durata războiului s-a desfășurat o largă cursa a înarmării. Se punea problema nu doar ruperii frontului advers, ci și străpungerii poziției. Statele beligerante căutai să-și concentreze eforturile către sectoarele de front sau spre pozițiile care nu beneficiau de o organizare solidă. Înaltul Comandament german s-a decis să adopte o atitudine defensivă după experiență avută la Yser-Războiul de Poziții îi permitea să mențină frontul cu forțe reduse. Pe frontul estic, organizarea pe poziții defensive nu era continuă în densitate sau în profunzime, nici în echipament. Pozițiile nu erau precum cele occidentale. Problema străpungerii era ușor soluționată pe frontul estic. Înaltul Comandament francez nu putea să deschisă o breșă largă și adâncă în pozițiile germane. A privit însă spre noi teatre de războaie. În cadrul campaniei din 1915, germanii au plănuit ofensivă majoră contra Rusiei. La sfârșitului anului 1914, Falkenhayn a început expediera către frontul estic cu noi efective disponibilizate de pe frontul vestic.